CERCETAREA PIEȚEI
Cercetarea de piață este necesară pentru a stabili strategia de dezvoltare adaptată companiei tale, este procesul de determinare a viabilității unui nou serviciu sau produs prin cercetări efectuate direct cu potențialii clienți și/sau analizând competiția. Cercetarea de piață ne permite să descoperim regulile jocului de marketing prin înțelegerea publicului țintă. În plus, ne permite să înțelegem cine este adversarul prin evaluarea punctelor tari și a punctelor slabe ale concurenței. Deși este parte din procesul de Marketing, eu am ales să o prezint separat, pentru că fără ea nu putem implementa niciun alt pas in dezvoltarea Companiei tale. Este posibil să nu alegi in acest moment servicii de marketing complexe, insă cercetarea pieței este vitală.
3 situații specifice ale cercetarii de piață
Paul N. Hauge și Peter Jackson, în cartea lor "Do Your Own Market Research", indică trei situații specifice în care cercetarea de piață este cu adevărat utila:
Stabilirea obiectivelor.
Cunoașterea unor aspecte precum dimensiunea pieței, competiția sau definirea clienților potențiali ne poate ajuta să ne stabilim obiectivele de vânzări.
Rezolvarea problemelor
Vânzări scăzute? Rentabilitate scăzută? Cercetarea pieței ne va ajuta să înțelegem dacă problemele sunt interne, cum ar fi un produs de calitate scăzută, marketing ineficient sau externe, cum ar fi concurența agresivă.
Sprijinirea creșterii companiei
Înțelegerea modului și a motivelor pentru care consumatorii decid asupra produselor ne va ajuta să decidem ce produse să introducem pe piață.
Deci ce voi face pentru tine?
- Definirea Potențialilor clienți
- Identificarea Competiției
- Analiza la nivel de rețea a gamei focus și a prețurilor
- Evaluarea punctelor tari și a celor slabe ale competiției
- Identificarea gamei prioritare în listare
- Sugestii editare etichetă produs de impact
MARKETING
Termenul "marketing" este folosit pentru a explica o mulțime de activități diferite, toate asociate cu vânzarea produselor și serviciilor companiei tale. Publicitatea este una dintre cele mai importante activități de marketing, dar și cercetarea consumatorilor, proiectarea produselor și optimizarea motoarelor de căutare. Deși toate activitățile sunt foarte diferite, toate urmăresc același scop - creșterea profitului și satisfacerea nevoilor clienților. Este important de reținut un lucru: marketingul nu înseamnă vânzări. Vânzările sunt pur și simplu rezultatul unui marketing bun. Pentru a aduce valoarea adăugată necesară afacerii tale, lucrez cu o echipă de experți specializați în strategii de marketing, care pot oferi:
Evaluare
- Definirea celor mai bune rețele de vănzare pentru client
- Evaluarea nevoilor și oportunităților in rețelele de vănzare
- Harta nevoilor cumpărătorilor
- Analiza prețurilor la raft
- Profilul cumpărătorului și al clientului
Comunicare
- Dezvoltarea și implementarea campaniilor de vânzare
- Dezvoltarea materialelor de comunicare în magazine
- Programe de asistență în magazine
- Implicarea forței de vânzăre
Strategie
- Strategia de portofoliu
- Strategia de atragere a cumpărătorului
- Elaborarea planului media pentru vânzare
- Politica de preț
Vânzare experiențială
- Proiectarea și implementarea conceptului de retail
- Dezvoltarea identității de marcă în cadrul rețelei
- Limbajul mărcii in procesul de vânzare
- Designul rafturilor și al plasamentelor secundare
VÂNZĂRI
"A vinde este mai mult decât o profesie, este un mod de viață.", afirma Zig Ziglar în cartea sa Arta vânzării. De ce amintesc despre această carte, care a trecut deja de majorat? Deoarece am considerat întotdeauna Vânzările o arta, iar afirmația lui Ziglar "Trebuie SĂ FII înainte de a putea FACE și trebuie SĂ FACI înainte de a putea AVEA", rezumă modul meu de lucru, simplu, clar și elocvent. Furnizor - Achizitor - Client, în cei peste 20 de ani de experiență profesională, am îmbrățișat toate aceste responsabilități, pentru a înțelege pe deplin cum este in pantofii celui cu care vorbesc, celui pe care îl reprezint, celui care are nevoie de mine, celui care are așteptări.
Cui mă adresez:
Fabricilor serioase, determinate și ambițioase care doresc să înțeleagă necesitațile din România, să se adapteze, să se dezvolte și să aibă rezultate.
Către cine mă îndrept:
Rețelele de magazine DIY, Home & Deco, FMCG sau partenerilor online, în funcție de sortimentul tău: Dedeman Leroy Merlin, Hornbach, MatHaus, Auchan, Carrefour, Cora, Kaufland, Lidl, Mega Image, Penny, Profi. Bineînțeles că distribuția este parte importantă din procesul de vânzare, de aceea lucrez cu parteneri dedicați în funcție de gama de produs.
De aceea sunt aici pentru tine:
- Să fiu prezentă pe piața din Romania în locul tău, dar pentru tine
- Să fac diferența în abordare, ascultand si colaborand
- Să am succes în negocieri, îmbrățisând conceptul "win win"
- Să inchei parteneriate durabile, bazate pe încredere și respect reciproc
- Să te ajut să faci parte din dezvoltarea țării mele
LEGISLAȚIE - DREPT COMERCIAL
Cine are nevoie de avocat?
Noi nu 😊, dar cu toate acestea, lucrez îndeaproape cu un Avocat specializat în Dreptul Comercial, care ne poate ajuta în orice aspect legal:
- Efectuarea demersurilor necesare pentru recuperarea debitelor
- Obtinerea titlurilor executorii si intocmirea actelor de procedura pentru executarea lor
- Tinerea evidentelor cauzelor aflate pe rol la instantele judecatoresti, a stadiului recuperarii creantelor precum si a altor debite date in executare cabinetului si informarea periodica a clientilor asupra stadiului acestora;
- Formularea de propuneri pentru trecerea pe pierderi a debitelor în situațiile în care debitorul este insolvabil, situații dovedite cu acte și intervenite după epuizarea tuturor procedurilor legale;
- Îndeplinirea la solicitarea clienților a unor proceduri ce țin de dreptul muncii, cercetarea unor fapte și documente necesare luării de măsuri disciplinare împotriva salariaților clienților.
- Verificarea îndeplinirii condițiilor necesare pentru atragerea răspunderii materiale a salariaților.
LEGISLAȚIE - CALITATE
Pentru fiecare tip de produs există o serie de acte normative care trebuiesc urmărite și implementate. Pe lângă legislația Europeană, în fiecare țară există reguli specifice. Pentru a fi siguri că respectăm legislația din România, colaborez cu parteneri pentru activităţi ce decurg din calitatea de organism de certificare produse pentru construcţii, de organism de certificare sisteme de management şi, respectiv, de organism de inspecţie a producţiei în fabrică. Partenerii mei sunt atât din Polonia cât și în România, astfel incât să putem analiza corect necesitațile firmei tale.
- Fișa tehnică
- Fișa de siguranță CE (Certificat European)
- Declarația de performanță
- Declarația de conformitate
Putem obține pentru tine agrementele tehnice necesare procesului de vânzare. Agrementul tehnic este subsistemul calității care atestă aptitudinea de utilizare în construcții a produselor, procedeelor și echipamentelor încorporate în construcții, care, prin noutatea lor sau prin condițiile de utilizare, nu sunt cuprinse în domeniul reglementat tehnic. Agrementul tehnic se elaborează pentru produse și echipamente care pot fi realizate fizic și la care se păstrează constantă calitatea pe linia de fabricație, acestea fiind complet definite prin structură, sistem constructiv, formă, alcătuire, caracteristici fizico-mecanice, modul de punere în operă, legăturile cu ansamblul construcției în care sunt încorporate și destinație precisă.
Agrementul tehnic se solicită de către:
Producătorul sau reprezentantului autorizat al acestuia în România, sau un alt distribuitor care deține acordul producătorului, pentru produse sau echipamente; deținătorul procedeului sau cel care îl folosește pe baza licenței, în cazul procedeelor noi în construcții..
Agrementul tehnic se acordă pe o perioadă limitată până la maxim 5 ani și este valabil pentru titulari și pentru distribuitorii producătorului solicitați prin cerere. La expirarea termenului, agrementul tehnic se poate prelungi, la cerere..
Agrementul tehnic nu-l absolvă pe producător sau pe deținătorul procedeului de responsabilitățile legale privind calitatea produselor/procedeelor/echipamentelor și nu are ca efect acordarea dreptului exclusiv de producere sau comercializare a produselor/procedeelor/echipamentelor, respectiv de utilizare.

